Prima Doamnă a Republicii Moldova, președintele Fundației de binefacere ”Din Suflet”, Galina Dodon a avut o întrevedere cu reprezentantul Organizației Implant Cohlear din România, Sonke Martin și cu președintele Asociaței Persoanelor cu deficiențe de auz ”Aud și vorbesc” din Moldova, Lilia Cordun-Gruia. În cadrul dialogului părțile au examinat posibilitatea de a beneficia de oferta companiei Cohlear din România privind procurarea a 10 implanturi Cohlear, cu o reducere de peste 50%, pentru 10 copii din Moldova cu deficiențe de auz (costul unui implant Cohlear este de 21 de mii de euro). Pe lângă această reducere substanțială Compania Cohlear s-a oferit să asigure și medici calificați din străinătate care vor efectua operațiile de implant în Republica Moldova, precum și reabilitarea copiilor după operație.
Prima Doamnă a menționat că Fundația ”Din Suflet” intenționează să sprijine 10 copii cu deficiențe de auz din familii social-vulnerabile din Moldova prin procurarea a 10 implanturi Cohlear. Potrivit Doamnei Dodon, jumătate din suma necesară va fi achitată de Fundație, în speranța că restul banilor vor fi acumulați prin eforturi comune. Galina Dodon a menționat că Fundația de binefacere „Din suflet” vine în sprijinul copiilor din familii vulnerabile pentru a le oferi încredere și bucurie, precum și șansa la o viață fericită.
Menționăm că anual, în Republica Moldova se depistează aproape 100 de copii cu deficiențe de auz. Salvarea lor sunt protezele sau implanturile Cohlear. Foarte puțini dintre părinții acestor copii își pot permite astfel de cheltuieli.