CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Galerie video

Consiliul Național de Securitate se reunește luni, 21 septembrie

Președinta Maia Sandu, la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”: „Independența justiției presupune integritate și responsabilitate”

Președinta Maia Sandu, la reuniunea inaugurală a Comitetului consultativ mixt dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova: „Avem nevoie de sate și orașe prospere în toate regiunile țării”

Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu participanții la APEX Maths Chișinău

Moldova și Bavaria își consolidează cooperarea economică

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas bun cu Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova

Președinta Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Întrevederea Președintei Republicii Moldova cu primarii din autonomia găgăuză

Întrevederea Președintei Republicii Moldova cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei

Președinta Maia Sandu, cu ocazia vizitei Președintei Republicii India: „Vrem ca această relație să aducă rezultate concrete pentru oamenii noștri”