CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului propune modificarea legislației pentru a pune în practică mecanismul de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune modificarea legislației pentru a face posibilă punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție. O inițiativă legislativă ce are ca scop îmbunătățirea cadrului legal în domeniu a fost expediată astăzi Parlamentului.

Potrivit șefei statului, legea actuală conține un obstacol ce îngreunează procedura de confiscare a bunurilor celor care s-au îmbogățit ilicit și le dă posibilitatea să-și păstreze averile. Astfel, aceștia rămân în posesia averilor prin transferul lor către persoane terțe. Proiectul de lege propus Parlamentului vine să elimine lacuna dată.

„Eforturile noastre de îmbunătățire a normelor legislative pentru a combate corupția vor continua. Vor continua și eforturile de reformare a justiției pentru ca normele legale să fie aplicate pentru toți, fără excepție”, a declarat Maia Sandu.