Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda. Cei doi șefi de stat au discutat despre recomandarea Comisiei Europene de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE și despre parcursul european al țării noastre.
Președintele Nauseda a confirmat sprijinul Lituaniei pentru aspirațiile noastre europene, inclusiv pentru oferirea statutului de țară candidată la UE în cadrul Consiliului European din 23-24 iunie. Președinta Maia Sandu i-a mulțumit Președintelui Gitanas Nauseda pentru susținerea politică la nivelul Uniunii Europene, dar și pentru asistența oferită țării noastre de Lituania de-a lungul timpului, și și-a exprimat speranța în avansarea cooperării bilaterale.