Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon efectuează o vizită oficială la Moscova, în fruntea unei delegații moldovenești. Este prima vizită oficială a Preşedintelui Republicii Moldova în Federaţia Rusă, din ultimii 9 ani.
Din componența delegaţiei moldovenești fac parte: başcanul Găgăuziei, Irina Vlah; ex-prim-ministrul Republicii Moldova, conducătorul grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, deputat în Parlamentul RM, Zinaida Greceanîi; ex-ambasadorul Moldovei în Rusia, consilierul Preşedintelui pe probleme de politică externă, deputat în Parlamentul RM, Andrei Neguţa; ex-ministrul Reintegrării, consilierul Preşedintelui pe probleme de reintegrare, Vasilii Şova; consilierul pe probleme politice şi purtătorul de cuvînt al Preşedintelui, Ion Ceban.
Agenda vizitei include mai multe întrevederi importante. Este vorba despre întrevederea cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cu vice-preşedintele Guvernului Federației Ruse, Dmitri Rogozin, cu ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, cu preşedintele Consiliului Federaţiei al Federației Ruse, Valentina Matvienco, cu preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan, cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril.
În cadrul vizitei este preconizată, de asemenea, depunerea unei coroane de flori la Mormîntul Ostaşului Necunoscut, mai multe întîlniri cu studenţii şi profesorii de la MGIMO (Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova), cu compatrioţii aflaţi la muncă în Rusia. Totodată, Igor Dodon se va întîlni cu preşedintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazprom”, Aleksei Miller, cu ex-ministrul Economiei al Federației Ruse, preşedintele Consiliului de Administrare al „Sberbank”-ului, Gherman Gref, şi cu ex-campionul mondial la şah, vice-preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internaţionale, Anatoli Karpov.