Stimate domnule preşedinte al României,
Doamnă preşedintă a Senatului, domnule Prim-ministru,
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Onorată asistență, dragi români,
Pentru prima dată de când Republica Moldova și-a declarat independența, Președintele Republicii Moldova, alături de Președintele României, își dau mâna în forul legislativ suprem al României pentru a veni cu un mesaj comun în fața cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Astăzi, în aceste timpuri extrem de grele pentru toți, Republica Moldova și România nu doar își dau mâna, ci își croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere. Republica Moldova - în drum spre Uniunea Europeană. România - mai puternică în Uniunea Europeană.
Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la această conferință. Sunt onorată să pot împărtăși experiența Republicii Moldova în ceea ce privește reprezentarea femeilor în politică.
Societatea noastră sprijină implicarea femeilor în viața politică pentru că suntem europeni și avem valori europene. Cetățenii noștri au demonstrat că apreciază, înainte de toate, caracterul unui om. Îl măsoară pe celălalt după merite, indiferent dacă este femeie sau bărbat.
Acum doi ani, unii bărbați din spațiul politic de la noi spuneau că o femeie nu poate câștiga alegerile prezidențiale. Și că, în general, femeile nu au ce căuta în politică. Dar majoritatea cetățenilor noștri au pus în față valoarea omului, nu prejudecățile. Chiar dacă este o provocare să reușești într-un domeniu dominat tradițional de bărbați, tot mai multe femei din Moldova s-au implicat și au ajuns să fie respectate pentru abilitățile lor.
În Republica Moldova, femeile sunt lidere în mai multe sfere de activitate. Ele conduc astăzi importante instituții publice - Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Anticorupție, Curtea Constituțională. Femeile noastre creează și conduc afaceri de succes, devin campioane mondiale în sporturi de performanță. În Parlamentul Republicii Moldova, 40% din deputați sunt femei. Avem în jur de 200 de femei care conduc primării, adică 22% din numărul total. În 2023 vor fi și mai multe. Pentru că femeile active în viața socială și politică din Moldova au văzut că se poate.
Unii s-au opus, la început, legii cotelor de reprezentare. Au fost voci care au spus că femeile nu au nevoie de locuri stabilite prin lege. Însă timpul a demonstrat că aceste cote sunt importante pentru a asigura oportunități egale. Pentru că șansele egale înseamnă echitate. Înseamnă sprijin pentru ca femeile valoroase, hotărâte, muncitoare - care au fost ținute departe de nivelul decizional - să poată contribui la dezvoltarea țării. Este adevărat că adoptarea unei legi nu reprezintă o soluție magică pentru amplificarea vocii femeilor în politică. Este nevoie de susținere din partea decidenților și de implicare din partea a cât mai multor femei.
E nevoie ca puterea femeilor în partide să fie adevărată, nu doar pe hârtie. Iar aceasta se poate întâmpla atunci când partidele apreciază și promovează oamenii după merite, când dezvoltă o cultură organizațională incluzivă. Implicându-ne, stimulând participarea altor femei în politică, promovând meritocrația, vom crea o societate în care deciziile se iau de toți reprezentanții săi. Să reușești să faci o politică înțeleaptă, care să aducă rezultate bune pentru cetățenii tăi și cât mai repede, este o provocare pentru orice politician, femeie sau bărbat. Pentru mine, în aceste vremuri, este și o imensă responsabilitate. Voi face tot ce pot ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei. Și ca oamenii să trăiască în pace, liberi și demni, la ei acasă.
Sunt onorată să mă aflu astăzi aici și să pot mulțumi României. România a știut să fie alături de noi ori de câte ori a fost nevoie. Și atunci când a creat oportunități de studii pentru atâția tineri de pe malul stâng al Prutului - tineri care își aduc contribuția la o lume mai bună, fie că se întorc în comunitatea lor, fie că se află oriunde în lume. Și atunci când a finanțat modernizarea a sute de grădinițe. Și atunci când a donat microbuze școlare. Când a fost alături de noi cu ajutoare materiale și cu vaccin pentru lupta cu pandemia. Și acum, când ne furnizează energie electrică, după ce Rusia a bombardat stațiile de energie electrică din Ucraina.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile făcute de România pentru noi.
Știu cât de greu este să oferi ajutor atunci când e greu și-n casa ta. Dar astăzi trăim vremuri cu adevărat dramatice și decisive - și avem nevoie unii de alții. Trăim realitatea unui război îngrozitor la hotarele noastre. Un război care ucide oameni nevinovați în Ucraina și care pune în pericol libertatea noastră, a tuturor, în această regiune. Războiul este tot mai aproape. Rachetele rusești care țintesc infrastructura ucraineană cad și pe pământul nostru. S-a întâmplat chiar ieri.
Din cauza războiului, trecem printr-o criză energetică majoră și riscăm să rămânem fără gaze și electricitate în această iarnă. Pentru consumatorii moldoveni tariful la gaze a crescut de 6 ori în ultimul an și este de două ori mai mare decât în România. La fel de gravă este situația în ce privește electricitatea. După ce Federația Rusă a bombardat rețelele ucrainene, Gazprom a redus în jumătate volumul de gaze livrat Moldovei, iar furnizarea de electricitate din stânga Nistrului pentru luna viitoare a devenit incertă, asigurarea țării cu energie electrică este o provocare zilnică. Chiar dacă întreprindem eforturi serioase să economisim și Guvernul de la Chișinău încearcă să ajute oamenii cu venituri mici, cheltuielile pentru facturi ale unei familii s-au ridicat la 70-75% din veniturile ei. Această vulnerabilitate energetică generează șantaj politic și interferență în democrație, politica internă și cea externă.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este folosit de gruparea hoților din Republica Moldova, care s-a solidarizat cu partidele pro-ruse și este gata să dea foc la țară. Pentru a scăpa de închisoare. Această grupare investește resurse enorme să implice Republica Moldova în război, să vândă pacea și siguranța cetățenilor pentru interesul propriu.
Acum câteva zile, o parte din acești hoți au fost incluși în lista sancțiunilor OFAC, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA, pentru acte de corupție în proporții deosebit de mari, pentru subminarea statului de drept, pentru coalizare cu serviciile secrete ruse și acțiuni de destabilizare a Chișinăului. Corupții s-au înfrățit între ei și exploatează cinic necazul oamenilor și nemulțumirea față de creșterea prețurilor. Ei încearcă să creeze haos și să ne întoarcă din drumul european.
Am enumerat aceste provocări nu pentru a ne plânge și nu pentru că nu le-ați cunoaște. Ci pentru ca toată lumea să știe că Republica Moldova alege să fie liberă și să continue parcursul european indiferent de circumstanțe. Și că noi ne asumăm prețul libertății. Și atunci când cerem ajutor, nu o facem pentru un confort mai mare. Avem nevoie de ajutor să supraviețuim ca parte a lumii libere. Pentru șansa unei vieți demne și în pace acasă. Aceasta este miza. Un stat european la hotar cu România, care contribuie la pace și securitate în regiune. Și nu o societate în haos, violență, implicată în război.
Ar fi dramatic pentru noi, dar și pentru România și întreaga regiune ca Republica Moldova să fie reîntoarsă din drumul ei spre democrație, spre marea familie europeană. Un drum pe care ni-l dorim cu ardoare, dar pe care mergem de prea mult timp. După ce ne-am eliberat de URSS, trei decenii am stagnat într-o zonă gri, a incertitudinii și a sărăciei, conduși de politicieni care serveau interesele proprii sau ale unor regimuri autoritare. Cetățenii noștri nu mai vor să trăiască blocați în zona gri, fără șansa unei vieți normale, viață pe care au văzut-o în țări europene. Vrem să fim o zonă a libertății și a păcii. Și sunt sigură că cetățenii își vor aduce contribuția la consolidarea Uniunii Europene. Apreciem ajutorul și știm să ne facem datoria de cetățeni europeni. Moldova deja contribuie la o Europă mai puternică și mai unită, participând activ la gestionarea efectelor războiului.
Astăzi, însă, cetățenii noștri trăiesc cu îngrijorare pentru viitorul copiilor lor. Rusia a pornit un război nedrept și nejustificat în secolul 21 într-o țară europeană, într-un stat democratic. A făcut acest lucru pentru că a crezut că i se permite orice. Dacă prin curajul și dragostea lor de neam, ucrainenii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru? Spre Prut? Mai departe? Aceste acțiuni arată că suntem cu toții în pericol, iar pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite. Niciun stat din regiune nu poate rezista de unul singur unei asemenea agresiuni.
Ucraina își apără copiii și viitorul cu demnitate. Însă Ucraina nu ar fi reușit de una singură. Aceasta a sperat Rusia - că Ucraina va fi singură. Dar lumea liberă a venit în ajutor Ucrainei. Țările democratice, unde viața este de neprețuit, s-au aliat împotriva terorii și a războiului. Moldova, cu puținele resurse, s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere. Am deschis casele pentru toți refugiații ucraineni și am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit. Însă ne-am solidarizat, pentru pace și pentru omenie.
Sunt mândră că, în ciuda faptului că avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri s-au împărțit cu puținul pe care îl au și au deschis ușile și inimile când a fost nevoie. În aceste vremuri tragice, noi ne bazăm pe lumea liberă - pentru ca în viitor lumea liberă să se poată baza pe Republica Moldova. Ca garant al protejării demnității umane, al păcii și al securității. Pentru asta au luptat și asta cer oamenii liberi și curajoși ai acestui pământ. Oameni de valoare care își îndeplinesc cu cinste datoria acolo unde sunt. Cetățeni care muncesc onest. Oameni care vor ca la ei acasă să fie respectați și care știu să prețuiască ajutorul. Care spun „vă rog” și „mulțumesc”.
Astăzi vă spun, în numele Republicii Moldova, „mulțumesc”. Și, în numele tuturor cetățenilor noștri - „vă rog”. Suntem recunoscători Președintelui Iohannis, Domnului Prim-ministru, Guvernului, Parlamentului României pentru că răspund cu interes deosebit rugăminților și nevoilor cetățenilor din Republica Moldova. Vă mulțumesc pentru cât de aproape ne sunteți și vă rog să ne rămâneți aproape.
Și, împreună, să muncim pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și în bunăstare într-o casă comună europeană. Să apărăm securitatea în această regiune a Europei și să devenim împreună mai puternici în democrație. Iar Prutul să nu ne despartă, ci să unească - drumuri, afaceri, teatre, cinematografie, școli, inovații, valori, oameni.
Vă mulțumesc!