Chișinău, 2 februarie 2022
Stimate domnule Prim-ministru Mark Rutte, bine ați venit la Chișinău! Mă bucur că ați dat curs invitației mele de a vizita Republica Moldova, invitație pe care v-am lansat-o în vara anului trecut. Și este pentru prima dată când un Prim-ministru olandez ne vizitează țara. Este un prilej deosebit pentru resetarea dialogului politic și consolidarea relațiilor bilaterale, dar și pentru a pune baza unui parteneriat puternic de viitor, în domenii importante pentru cetățenii noștri.
Vizita dumneavoastră are loc într-un context regional tensionat și, așa cum am menționat în discuțiile de astăzi, sperăm că dialogul politic ne va da soluția pașnică pe care ne-o dorim cu toții. Pacea este condiția esențială pentru dezvoltarea fiecărei țări - și Republica Moldova își dorește să meargă pe calea dezvoltării și a modernizării.
Acesta este mandatul pe care ni l-au dat cetățenii în anul 2020, apoi în anul 2021, când au votat pentru politicieni integri, pro-europeni, angajați să lupte cu corupția și să facă ordine în țară. Ne bucurăm că pe acest drum suntem susținuți de Regatul Țărilor de Jos, țară-fondatoare a Uniunii Europene, pentru care libertățile politice, civice și economice sunt valori care stau la baza oricărui stat prosper și democratic, așa cum ne dorim și noi să fie Republica Moldova.
În cei 30 de ani de relații diplomatice care ne leagă, Țările de Jos au fost mereu un partener important pentru promovarea obiectivelor noastre de integrare europeană. Un pas important în relația bilaterală a fost deschiderea, în 2017, a Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău. Acum, pledăm pentru transformarea lui în ambasadă.
Suntem recunoscători și pentru asistența pentru dezvoltare de care am beneficiat din partea Guvernului de la Haga în acești ani, în domeniile drepturile omului, bună guvernare și democrație, presă independentă, justiție și stat de drept.
Cetățenii și guvernul olandez au contribuit și contribuie astfel, continuu, la consolidarea democrației și a guvernării locale în Republica Moldova, în lupta cu propaganda și dezinformarea, inclusiv prin susținerea mass-mediei independente.
La acest sprijin se alătură diversele inițiative lansate de organizații civice sau de caritate olandeze, care s-au materializat în proiecte sociale pentru oameni sau în mici afaceri care au creat locuri de muncă în țara noastră.
Regatul Țărilor de Jos ne-a fost alături în cele două crize majore, prin care trecem în ultimii doi ani. Suntem recunoscători pentru susținerea sistemului nostru sanitar în lupta cu pandemia de Covid-19. O dovadă recentă de solidaritate este lotul de echipamente de protecție în valoare de 2,5 milioane de euro, donat țării noastre de către Ministerul sănătății, bunăstării și sportului din Regatul Țărilor de Jos, cu suportul Fundației de caritate „Max face posibilul”.
Mulțumim și pentru sprijinul acordat în contextul crizei energetice, atunci când Guvernul de la Haga a susținut inițiativa Uniunii Europene de a acorda un grant de 60 de milioane de euro Republicii Moldova pentru a trece mai ușor de această criză energetică.
În viitor, mizăm pe sprijinul dumneavoastră în realizarea proiectelor de infrastructură energetică, ceea ce va crea independența energetică a țării noastre. Experiența bogată pe care o aveți în domeniul economiei verzi și al energiei regenerabile poate fi de mare ajutor pentru Republica Moldova.
Stimate domnule Prim-ministru,
Prioritățile guvernării noastre rămân curățarea instituțiilor publice de corupție, reformarea justiției, consolidarea democrației și respectarea drepturilor omului, dar și reforme care să stimuleze spiritul antreprenorial și mediul de afaceri, să creeze locuri de muncă, să ridice calitatea serviciilor publice și să conducă la creșterea nivelului de trai și a bunăstării cetățenilor noștri. Sper că vom beneficia și în continuare de susținere în procesul de reforme, suntem interesați de preluarea bunelor practici în justiție sau în afacerile interne - în special pe segmentul combaterii criminalității cibernetice, al consolidării abilităților salvatorilor și pompierilor, dar și pe zona agriculturii, a energiilor regenerabile sau în alte sectoare în care Regatul Țărilor de Jos are experiență și performanțe deosebite.
Mizăm, totodată, pe susținerea autorităților de la Haga în dialogul nostru cu Uniunea Europeană, inclusiv în sensul unei abordări diferențiate a statelor membre ale Parteneriatului Estic, cu accent pe cooperarea cu țările „Trio asociat”.
De facto, contăm pe sprijinul dumneavoastră în realizarea agendei noastre de reforme pentru a aduce standardele europene aici, la noi acasă. Este nevoie, totodată, să oferim susținere celor care au de suferit de pe urma acestor două crize - atât oameni, cât și companii. Pentru aceasta, un imperativ major al echipei de guvernare este relansarea economiei, ceea ce presupune atragerea a cât mai multor investiții directe.
Vreau să-i încurajez, în acest context, pe oamenii de afaceri olandezi să vină în Republica Moldova. Suntem deschiși pentru business, am pornit reforme pentru a crea un mediu de afaceri prietenos, dar și pentru a oferi garanții ca orice investitor să poată activa într-un cadru legal sigur, corect și echitabil.
În țara noastră există, astăzi, 153 de întreprinderi cu capital olandez, în sectoarele IT, agro-industrial, imobiliar, finanțe, construcții. Dar sunt sigură că avem încă potențial neexplorat. Și ne dorim investiții inovatoare în energia regenerabilă, în tehnologizarea agriculturii, pentru a enumera doar două zone de interes. Sunt lucruri necesare pentru Moldova și vom susține în acest sens organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri din ambele țări. Un prim pas va fi făcut în luna mai, atunci când vom avea în vizită o delegație de oameni de afaceri din țara dumneavoastră.
Așteptăm în Moldova și turiști din Țările de Jos - avem locuri frumoase și oameni entuziaști, care să le arate cultura și obiceiurile noastre, și să le creeze amintiri frumoase despre Republica Moldova.
Stimate domnule Prim-ministru,
Uniunea Europeană este, astăzi, cel mai mare partener de dezvoltare, partener economic al țării noastre. Cetățenii noștri trăiesc și călătoresc în Uniunea Europeană, studenții noștri învață la cele mai prestigioase universități din Uniunea Europeană și, inclusiv, în Olanda. Este un fundament solid pe care relația noastră de prietenie poate să crească și să genereze inițiative comune în beneficiul cetățenilor ambelor țări. Sunt încrezătoare că întâlnirea noastră de astăzi constituie un nou început, de bun augur, în acest sens.
Și vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul dumneavoastră și pentru vizita dumneavoastră în Republica Moldova.