CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a participat la ceremonia consacrată celei de-a 28-a aniversări de la formarea Trupelor de Carabinieri

Președintele țării, Igor Dodon, a participat la ceremonia consacrată celei de-a 28-a aniversări de la formarea Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova.

Șeful statului a transmis sincere felicitări efectivului și veteranilor Trupelor de Carabineri, exprimîndu-și gratitudinea pentru profesionalismul și devotamentul lor. Președintele țării a menționat faptul că ei au fost printre primele structuri care s-au implicat plenar în procesul de afirmare a statului suveran și independent Republica Moldova.

Totodată, Igor Dodon a subliniat că de contribuția personală a fiecărui membru al comunității carabinierilor depinde bunul nume al Trupelor de Carabinieri – garant ferm al ordinii constituționale, al drepturilor fundamentale ale cetățenilor și al independenței Republicii Moldova.

În semn de apreciere a meritelor deosebite în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, pentru contribuţie la pregătirea la un nivel înalt a subunităților și pentru profesionalismul manifestat la asigurarea legalității şi ordinii de drept, Președintele Republicii Moldova a conferit Ordinul „Credință Patriei” clasa I, Unității Militare 1002 a Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, pentru merite deosebite şi înalt profesionalism Igor Dodon a conferit distincții de stat și Diplome de onoare ale Președintelui unui grup de veterani și ofițeri ai Trupelor de Carabineri.