CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu ministrul-președinte al Valoniei

În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, Președintele Moldovei, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu ministrul-președinte al Valoniei, Elio di Rupo.

Șeful statului și-a exprimat satisfacția în legătură cu nivelul actual al relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei și a remarcat interesul țării noastre pentru extinderea cooperării, inclusiv la nivel de regiuni.

În acest context, Igor Dodon a salutat intenția comunității de afaceri din Valonia de a organiza un forum de afaceri în Moldova, în toamna anului curent. De asemenea, Președintele Republicii Moldova a remarcat atractivitatea țării noastre, sub aspect de hub regional, logistic și IT dintre Uniunea Europeană, CSI și Turcia.

Avînd în vedere că Valonia este o regiune francofonă din Belgia, iar Republica Moldova este membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei, Igor Dodon a pledat pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniile educațional, cultural și umanitar.