Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers marți în satul Ciuciuleni din Hîncești, unde a discutat cu localnicii despre problemele curente și planurile de viitor. Șefa statului a menționat că prioritățile guvernării sunt siguranța cetățenilor, dezvoltarea economică și pacea în țară, și că se muncește zilnic pentru asta.
De asemenea, s-a discutat despre faptul că, în următoarea perioadă, va trebui să economisim resursele energetice. Din cauza războiului rus din Ucraina, energia e mai puțină și mai scumpă, deci trebuie folosită rațional, consumând mai puțină lumină în orele de vârf, izolând locuințele și folosind becuri eficiente energetic. „Le-am dat asigurări că autoritățile lucrează la reducerea vulnerabilității energetice prin diversificarea surselor și prin stimularea investițiilor în energia regenerabilă, dar aceste eforturi nu vor produce rezultate imediat”, a spus Președinta.
În dialogul cu oamenii, șefa statului a menționat că în aceste trei decenii s-au acumulat multe probleme nerezolvate la nivel local și la nivel național, iar războiul a agravat situația și mai mult. Totodată, acum pentru noi s-a deschis ușa spre Uniunea Europeană și trebuie să muncim cu toții ca să valorificăm această șansă unică. „Trebuie să dezvoltăm economia și să devenim competitivi pe piața europeană. Trebuie să insistăm pe reformarea justiției și să scăpăm de corupție, la toate nivelurile. Trebuie să continuăm să încurajăm comunitățile să creeze locuri de muncă și să îmbunătățească condițiile de trai”, a spus Președinta Maia Sandu.
Unul dintre instrumentele prin care sunt susținute comunitățile este Programul național „Satul European”, de care vor beneficia și locuitorii din Ciuciuleni, care a câștigat un proiect de investiții în apeduct.