Președintele Republicii Moldova, care în aceste zile efectuează o vizită de lucru în Armenia, s-a întîlnit cu Președintele Republicii Armenia, Serzh Sargsyan.
Părțile au purtat un dialog bazat pe încredere și sinceritate, care a confirmat nivelul bun al relațiilor dintre țările noastre axate pe susținere şi respect reciproc.
Igor Dodon i-a mulțumit liderului de la Erevan pentru invitația de a efectua o vizită oficială în Republica Armenia. Președintele Moldovei și-a exprimat convingerea că această vizită şi întrevederile bilaterale vor contribui plenar la consolidarea în continuare a raporturilor de prietenie şi colaborare dintre statele noastre.
În cadrul dialogului, au fost discutate în detalii probleme actuale de pe agenda cooperării moldo-armene, subliniind provocările ce stau în fața noastră, precum şi au fost desemnate direcțiile pe care urmează să se avanseze în scopul realizării coerente a planurilor propuse.
Șeful statului a specificat că, în acest an, este marcată aniversarea a 25-a de la stabilirea contactelor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Armenia, perioadă în care s-au făcut mai mulți pași meniți să consolideze colaborarea dintre ţările noastre atît la nivel bilateral, cît şi multilateral.
În mod special, Igor Dodon a evidenţiat cooperarea la nivel de organizaţii interregionale şi internaționale. De asemenea, a mulţumit părţii armene pentru susţinerea aspiraţiilor Moldovei de obţinere a statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice. Șeful statului a remarcat că pentru Moldova este foarte importantă experiența şi avantajele pe care le-a obţinut Armenia din partea UEEA.
Cei doi președinți au fost unanimi în opinia că în perioada de colaborare bilaterală a fost înregistrată o dinamică pozitivă în dezvoltarea dialogului politic moldo-armean. Totodată, a fost reiterat interesul ambelor state față de susținerea şi aprofundarea în continuare a relațiilor politice la diferite niveluri. Printre acești pași concreți, Dodon a menționat acreditarea Ambasadorului Republicii Moldova în Republica Armenia (cu reşedinţa la Kiev) şi deschiderea, la începutul anului curent, a Ambasadei Armeniei la Chișinău. Totodată, președintele Republicii Moldova și-a exprimat convingerea că activitatea acestor misiuni diplomatice va oferi un impuls suplimentar consolidării cooperării moldo-armene.
În mod special, a fost abordată colaborarea comercial-economică. A fost accentuată necesitatea realizării unor acțiuni corelate și coordonate pentru promovarea și aprofundarea acesteia. Un aport semnificativ în acest sens l-ar putea avea organizarea şi desfășurarea primei ședințe a Comisiei interparlamentare moldo-armene pentru colaborare comercial-economică şi eventuala organizare, în cadrul acestui eveniment, a ședinței Forumului oamenilor de afaceri din cele două țări.
În cadrul discuțiilor cu omologul armean, a fost abordat şi subiectul privind intensificarea schimbului în sfera umanitară, a educației, culturii, tineretului și sportului.
Igor Dodon a confirmat interesul pentru o dezvoltare şi perfecționare în continuare a cadrului contractual-juridic al relațiilor bilaterale. În prezent, partea moldovenească examinează proiectul Acordului de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Republica Armenia, un document propus de partea armeană, care, în timpul cel mai apropiat, va fi pregătit pentru semnare.
De asemenea președintele Moldovei a menţionat oportunitatea examinării posibilităţii lansării unei curse aeriene directe între capitalele celor două state.
În alt context, șeful statului a remarcat aportul important al diasporei armene din Moldova în consolidarea relaţiilor între ţările noastre și în special participarea la renovarea complexului cultural-istoric Conacul Manuc Bey.
În final, șeful statului a reconfirmat disponibilitatea de a depune toate eforturile pentru extinderea și consolidarea relațiilor moldo-armene de prietenie, cooperare şi înțelegere reciprocă. De asemenea, a adresat conducerii Armeniei invitaţia de a efectua o vizită oficială în Moldova în anul viitor.