CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării insistă în fața europenilor pe un sistem electoral mixt și indică asupra inadmisibilității votului uninominal

Așa cum a promis, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va purta discuții cu toate instituțiile internaționale pe marginea inițiativei sale de modificare a sistemului electoral.

Prin intermediul consilierului pe politică externă, Andrei Neguță, proiectul de lege al PSRM cu privire la sistemul mixt de vot a fost transmis Secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland și Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dlui Pedro Agramunt.

La finele ptămînii trecute, consilierul pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi a transmis direct proiectul de lege respectiv Secretarului general adjunct al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), Doamnei Simona Granata-Menghini.

Proiectul a fost prezentat, de asemenea, reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău.

Despre inadmisibilitatea trecerii la votul uninominal, așa cum își planifică majoritatea parlamentară condusă de Partidul Democrat și Vlad Plahotniuc, au fost informați toți oficialii europeni, toate structurile ce monitorizează alegerile sau se expun asupra eventualelor modificări ale legislației electorale.