Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Gudsi Osmanov, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în țara noastră.
Oficialii au discutat cele mai importante chestiuni ce țin de relațiile bilaterale, inclusiv cooperarea în domeniul comercial-economic. Părțile au constatat cu satisfacție că în Moldova funcționează 130 de întreprinderi cu capital azer, însă potențialului existent nu este valorificat la justa valoarea, interlocutorii optînd astfel pentru activizarea dialogului în toate domeniile de interes reciproc.
În mod separat, Igor Dodon și Gudsi Osmanov au examinat colaborarea în domeniul social și umanitar dintre țările noastre. În acest context, șeful statului a exprimat recunoștință părții azere pentru disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova și, în special, Autonomia Găgăuză.
Totodată, oficialii au discutat despre faptul că lucrările de construcție a Centrului de creație pentru copii din Ceadîr Lunga, care au loc cu sprijinul Fundației „Heydar Aliyev”, se finalizează. Realizarea proiectului a devenit posibilă datorită înțelegerii personale cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în anul 2017.
În finalul întrevederii, Igor Dodon i-a transmis invitația în adresa dlui Ilham Aliyev de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova pe parcursul anului 2019.