CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui României, Traian Băsescu, cu prilejul zilei sale de naștere

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a transmis astăzi, 4 noiembrie a.c., un mesaj de felicitare președintelui României, Traian Băsescu, cu prilejul zilei sale de naștere.

Vă prezentăm textul integral al mesajului:

„Excelență,

Cu prilejul zilei de naștere, Vă adresez cele mai sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de viață lungă, sănătate și bucurii pentru Dumneavoastră personal, precum și de fericire și prosperare pentru întreaga familie.

Țin să-mi exprim și cu această ocazie recunoștința pentru sprijinul fără rezerve pe care România l-a acordat Republicii Moldova pe parcursul celor zece ani în care  ați condus statul român.

Datorită hotărârii și energiei cu care ați pledat cauza Republicii Moldova, am obținut statutul de țară asociată cu Uniunea Europeană și liberalizarea regimului  de vize.

Am convingerea că bunele relații de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și România, care au cunoscut o ascensiune puternică în ultimii ani, vor continua să se dezvolte cu aceeași intensitate în beneficiul cetățenilor ambelor țări.

Cu alese sentimente frățești,

Nicolae Timofti”