CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a rostit un discurs în cadrul ședinței de constituire a Parlamentului

Astăzi, în cadrul ședinței de constituire a Parlamentului, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a rostit un discurs, adresat deputaților și cetățenilor țării noastre. Șeful statului și-a exprimat speranța că deputații nou-aleși vor îndreptăți încrederea oamenilor care i-au votat.

Igor Dodon a atenționat asupra faptului că acum, cînd țara are un Președinte legitim și un Parlament legitim, sarcina principală este de a forma un Guvern legitim care să funcționeze în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, să readucă încrederea cetățenilor în viitorul țării și să stopeze depopularea Republicii Moldova.

În acest scop, Președintele țării a punctat următoarele obiective:

1.Restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiunile statului, lucru care poate fi realizat doar prin desfășurarea unor reforme reale și complexe în domeniul justiției, crearea statului de drept, în combaterea corupției.

2. Efectuarea unui salt economic calitativ prin realizarea unei politici economice noi, bazate pe atragerea investițiilor și pe valorificarea potențialului nostru ce reiese din activitate politică și economică externă echilibrată.

3.Asigurarea echității sociale, a creșterii nivelului bunăstării și protecției sociale a oamenilor pe baza unor reforme serioase în domeniu.

4. Președinția, Guvernul și Parlamentul trebuie să elaboreze o viziune comună a parametrilor de bază ai modelului de reglementare pașnică a problemei transnistrene, restabilirea integrității teritoriale a țării în frontierele recunoscute la nivel internațional, colaborînd în strînsă cooperare cu partenerii noștri internaționali.

5. Republica Moldova este un stat polietnic, cu tradițiile sale naționale în care coexistă zeci de etnii.

Totodată, șeful statului a subliniat că politica externă a statului nostru trebuie sa fie nu atît proeuropeană sau prorusă, cît pro-Republica Moldova, orientată, în mod prioritar, spre interesul național al țării.

Președintele a mai îndemnat deputații să se așeze la masa de dialog. Igor Dodon a reiterat că în calitate de Președinte va accepta orice coaliție între partidele politice, dar nu va aproba o majoritate alcătuită artificial și nelegitim, din transfugi.

Textul integral al discursului șefului statului și înregistrarea video le puteți vedea accesînd linkul de mai jos:

https://www.presedinte.md/rom/discursuri/discursul-presedintelui-republicii-moldova-domnul-igor-dodon-in-prima-sedinta-a-parlamentului