CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu la întrevederea cu Charles Michel, președintele Consiliului European: „Suntem un popor european, cu vocație europeană și viitor european”

Prima zi a vizitei oficiale efectuată de Președintele Maia Sandu la Bruxelles s-a încheiat cu întrevederea cu Charles Michel, președintele Consiliului European. Șefa statului i-a mulțumit pentru faptul că Uniunea Europeană a fost mereu alături de cetățenii Republicii Moldova și l-a asigurat că este determinată să pună capăt izolării de UE, în care s-a aflat în ultimii ani țara noastră.

„Această izolare a fost cauzată de unii politicieni de la Chișinău, care au decis să sacrifice interesul țării pentru cel propriu și au încălcat interesul a milioane de concetățeni pentru propriile interese corupte. Această etapă s-a încheiat, iar Republica Moldova își poate relua calea firească de apropiere de familia europeană”, a menționat doamna Maia Sandu în discuția cu Charles Michel.

„Suntem un popor european, cu vocație europeană și viitor european. Însă acest viitor ni-l putem crea doar noi, prin lucrurile pe care le facem acasă - prin lupta împotriva corupției, prin munca continuă pentru modernizarea țării, prin apărarea valorilor democrației și ale statului de drept și edificarea Europei la noi acasă”, a mai spus în cadrul întrevederii Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.