Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit ieri, 25 octombrie 2021, pe Matthias Lüttenberg, Directorul pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală în cadrul Ministerului de Externe al Republicii Federale Germania.
În cadrul întrevederii a fost abordat subiectul securității energetice a Republicii Moldova, dar și posibilele soluții pentru criza energetică cu care se confruntă țara. De asemenea, oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, dar și despre viitorul Summit al Parteneriatului Estic.
Printre alte subiecte abordate în cadrul discuției se numără și sprijinul autorităților de la Berlin pentru facilitarea recunoașterii și conversiunii permiselor de conducere ale cetățenilor Republicii Moldova.