CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Președinție, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale Grupului celor Șapte (G7) acreditați la Chișinău.

Discuția a vizat evoluțiile politice curente, agenda europeană a Republicii Moldova și prioritățile de cooperare cu partenerii externi. Șefa statului și ambasadorii au abordat etapele următoare ale procesului de aderare la Uniunea Europeană, iar Președinta a subliniat că reformele continuă iar alinierea la legislația și standardele europene rămâne prioritatea centrală a autorităților.

În context, Maia Sandu a salutat decizia statelor membre ale UE de a deschide negocierile de aderare pe Clusterul 6 – Relații externe, în cadrul căruia Republica Moldova își va alinia pe deplin politica externă, de securitate și comercială la cea a Uniunii Europene.

Președinta a reconfirmat că Republica Moldova rămâne angajată să avanseze în procesul de aderare pe bază de merit, cu obiectivul de a fi pregătită pentru a deveni membru UE până la sfârșitul acestui deceniu.