CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Pe parcursul anului curent, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova vor avea loc mai multe competiții sportive

Astăzi, Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu rectorul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, președintele sportului universitar din Moldova, Veaceslav Manolachi.

În cadrul discuțiilor, a fost luată decizia ca pe parcursul anului curent, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova, să fie organizate pe tot teritoriul țării, mai multe competiții sportive, precum și diverse conferințe științifice, congrese, seminare la această temă.

Totodată, Igor Dodon a dispus crearea unei comisii care să elaboreze Strategia de dezvoltare a culturii fizice și sportului în Republica Moldova, din componența căreia vor face parte reprezentanți ai Consiliului Societății Civile, Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, federațiilor sportive, asociațiilor și cluburilor sportive, ș.a.

”Practicarea modului sănătos de viață, trebuie să devină o prioritate pentru Republica Moldova. Voi susține și încuraja practicarea sportului în masă, astfel ca cetățenii țării noastre să-și dezvolte abilitățile intelectuale, spirituale și fizice”, a menționat șeful statului.