CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte al Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon

Îi felicit cordial pe cetățenii Republicii Moldova care cinstesc valorile creștine cu ocazia măreței sărbători a Învierii Domnului. În aceste zile purtătoare de bucurie și împăcare, convingerile spirituale și sentimentele creștinești, pe care fiecare dintre noi le încearcă, ne unesc și ne contopesc cu întreaga lume ortodoxă.

În familia mea, Paștele este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului. Pentru noi, Învierea Domnului înseamnă triumful vieții, renaşterea și milostenia, ne întărește speranța, credința, precum și dorința de a-i ajuta pe cei necăjiți.

Iubiți-i, protejați-i și dăruiți-le bucurie celor dragi și apropiați. Faceți fapte bune ca prin ele să păstrați cu stoicism credința noastră ortodoxă.

Pace, liniște, prosperitate și conciliere civică întregii Moldove.

Urez tuturor Sărbători Fericite!

Hristos a Înviat!