CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui României, Traian Băsescu, cu prilejul zilei sale de naștere

„Țin să-mi exprim și cu această ocazie recunoștința pentru sprijinul fără rezerve pe care România l-a acordat Republicii Moldova pe parcursul celor zece ani în care ați condus statul român. Datorită hotărârii și energiei cu care ați pledat cauza Republicii Moldova, am obținut statutul de țară asociată cu Uniunea Europeană și liberalizarea regimului de vize”.

Președintele Nicolae Timofti a semnat un decret privind declararea zilei de 1 noiembrie 2014 drept zi de doliu național în legătură cu decesul jurnalistului Constantin Tănase

„În semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a remarcabilului jurnalist, susținător activ al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, publicist și scriitor, Constantin Tănase, Preşedintele Republicii Moldova decretează: Ziua funeraliilor jurnalistului Constantin Tănase – 1 noiembrie 2014, se declară drept zi de doliu naţional”.