CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon s-a întîlnit cu Andreas Peschke

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Andreas Peschke, împuternicit special pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, în cadrul căreia șeful statului și-a exprimat profunda recunoştinţă pentru sprijinul considerabil acordat de Republica Federală Germania ţării noastre.

Igor Dodon a menţionat tendinţa de a promova un dialog consistent de durată între Moldova şi Germania în domeniile politic, economic şi social.

Președintele a subliniat că Republica Moldova tinde să avanseze pe calea edificării unui stat de drept, modern, democratic şi neutru, care intenţionează să contribuie la menţinerea unei păci durabile şi a stabilităţii în această regiune a Europei. Un asemenea mod de abordare cadrează cu interesele Moldovei şi este susţinut de majoritatea cetăţenilor.

Șeful statului a remarcat contribuţia substanţială pe care o aduce de mai mulţi ani Germania la dezvoltarea procesului de negocieri în reglementarea problemei transnistrene, atît la nivel bilateral, cît şi prin medierea OSCE şi UE. Totodată, președintele a salutat iniţiativele puse în discuţie de Germania şi Rusia, în anul 2010, la Meseberg.

”Rămînem în continuare pe poziţia necesității unui consens în identificarea modelului de reglementare politică a diferendului transnistrean şi a dezvoltării post-conflict a Moldovei. În acest context, o anumită valoare revine înţelegerilor din cadrul formatului „5+2”, care au cunoscut un nou impuls datorită Protocolului de la Berlin, semnat în iulie, 2016. Protocolul de la Berlin din 2016 şi întrevederile mele cu liderul Transnistriei din anul 2017 au contribuit la semnarea unor protocoale cu privire la realizarea mai multor măsuri din pachetul „4+4”, menite să sporească gradul de încredere între cele două maluri ale Nistrului”, a declarat, Igor Dodon.

Șeful statului a salutat declaraţia Consiliului de Miniştri ai Afacerilor Externe OSCE cu privire la procesul de reglementare transnistreană, adoptată la 9 decembrie 2016, la Hamburg, şi la 8 decembrie 2017, la Viena, care ar putea deveni un fundament pentru elaborarea modelului de reglementare a conflictului transnistrean.

În aceeași ordine de idei, președintele a dat asigurări că poziţia Germaniei va contribui la o deschidere mai mare a procesului de negocieri, la reducerea tensiunilor în regiune şi la intensificarea eforturilor comunităţii internaţionale pentru realizarea unei reglementări politice cuprinzătoare a diferendului transnistrean.

Totodată, compatibilitatea proceselor integraţioniste cu UE şi cu CSI, inclusiv menţinerea parteneriatului cu Rusia, reprezintă pentru Moldova, care deţine statutul de stat neutru recunoscut pe plan internaţional, o condiţie de importanţă vitală pentru dezvoltarea social-economică.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, precum şi dorinţa de a consolida legăturile bilaterale, Igor Dodon a adresat domnului Preşedinte Frank-Walter Steinmeier invitaţia de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

În finalul întrevederii șeful statului a reiterat faptul că transparenţa şi deschiderea vor permite implicarea tuturor părţilor interesate în asigurarea securităţii, dezvoltarea Republicii Moldova, precum şi în susţinerea eforturilor de întărire a stabilităţii în spaţiul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

La întrevedere a luat parte şi Excelenţa Sa, Julia Monar, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la Chişinău.