CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Donald Tusk, președintele Consiliului European

În cadrul dialogului, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la situația curentă și în special, relațiile dintre UE și Republica Moldova.

Igor Dodon a menționat că, deși prognozele cu privire la dezvoltarea țării noastre după semnarea Acordului de Asociere  cu UE erau foarte optimiste, în realitate, după doi ani de implementare, situația în țară s-a înrăutățit În acest context, Președintele s-a referit atît la indicatorii macroeconomici, calitatea viețiicetățenilor, indicii de percepție a corupției, dar și la independența instituțiilor și libertatea mass-media.

Șeful statului a reiterat faptul că dacă în rezultatul alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate, ori în cadrul unui eventual referendum, se va decide că Acordul de Asociere cu UE trebuie anulat, în calitate de președinte va da curs acestei inițiative.

În cursul întrevederii, Igor Dodon a atenționat asupra faptului că scăderea încrederii în instituțiile UE, dar și a celor care și-ar dori o integrare cu UE, de la 68% în 2009 - la 38% în 2016, se datorează atît proastei guvernări în această perioadă, cît și dublelor standarde cu context geopolitic pe care le-au aplicat oficialii europeni în raport cu tot ce s-a întîmplat în acești ani la Chișinău.

În alt context, Președintele țării a mulțumit pentru sprijinul financiar record  acordat țării noastre în ultimii 8 ani, exprimîndu-și regretul că acest suport nu a dus la îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Potrivit  lui, acum, pentru Republica Moldova este vitală restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, lansîndîn context, inițiativa demarării negocierilor trilaterale UE, Republica Moldova, Federația Rusă pe subiectul comerțului.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a solicitat asistență în investigarea fraudei miliardelor din sistemul financiar-bancar, mai ales că toate acestea s-au întîmplat după semnarea Acordului de Asociere.

În cadrul dialogului, Igor Dodon a  comunicat despre faptul că reformele la Chișinău în mare parte sînt mimate, deși este necesară voință politică pentru reformarea, în primul rînd, a instituțiilor de drept, a sistemului de justiție, a procuraturii.

Vom continua dialogul, în primul rînd, în beneficiul Republicii Moldova și al cetățenilor săi”, a conchis Igor Dodon la finele întrevederii.