CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a vizitat raionul Taraclia

Igor Dodon a avut o întrevedere cu cetățenii din raionul Taraclia. În Casa de cultură din localitate s-au adunat circa 500 persoane care, în mod tradițional, s-au interesat de problemele social-economice cu care se confruntă zi de zi.

Șeful statului le-a vorbit despre lansarea festivă a Anului familiei, care a fost declarat în Republica Moldova în 2019 prin decretul Președintelui. “În cadrul Anului familiei, vor avea loc numeroase evenimente culturale și publice”, a specificat Igor Dodon.

În acest context, șeful statului a adresat mesaje de felicitare celor două cupluri longevive (cîte 54 de ani de căsnicie) și celor trei familii cu mulți copii, inclusiv familiei Kovaci cu 14 copii. Igor Dodon le-a dorit tuturor multă sănătate, pace și bunăstare.

Menționăm că în raionul Taraclia locuiesc preponderent etnicii bulgari. În total, în Republica Moldova sînt peste 52 de mii de bulgari.