CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a întreprins o vizită de lucru în raionul Rîșcani

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a întreprins o vizită de lucru în raionul Rîșcani în cadrul căreia s-a familiarizat cu problemele cetățenilor din raionul respectiv.

Șeful statului a declarat că cetățenii așteaptă de la autorități sprijin și soluții la problemele cu care se confruntă. Problemele abordate de locuitorii raionului Rîșcani au fost diverse, începînd de la nemulțumirea față de reforma de pensii, care a făcut ca la unele persoane pensiile să fie mai mici decît pînă acum și finalizînd cu politica guvernării de a pune pe spatele cetățenilor miliardele furate de guvernanți.

Totodată, Igor Dodon a menționat că cetățeni susțin idea organizării referendumului consultativ, în cadrul căruia oamenii să se expună dacă vor să plătească milioanele furate de alții, dacă susțin micșorarea numărului de deputați, dacă vor să împuternicească Președinte țării să dizolve parlamentul și dacă doresc ca în școli să fie studiată Istoria Moldovei.

De asemenea, șeful statului a depus flori la Monumentul înălțat în memoria ostașilor căzuți în Afganistan, în luptele de pe Nistru și a participanților la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl.