CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Tigran Sarkisyan

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat mai multe chestiuni din agenda relaţiilor de colaborare dintre Uniunea Economică Eurasiatică(UEEA) şi Moldova. 

În acest context, Igor Dodon a menționat că la date de 8 iunie, la ora 10:00, în incinta Palatului Republican, va avea loc ședința grupului de lucru comun privind dezvoltarea cooperării între Republica Moldova și Comisia Economică Eurasiatică în vederea punerii în aplicare a Memorandumului de cooperare dintre Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova din 3 aprilie, curent.

Totodată, oficialii au discutat momente ce ţin de obţinerea de către Moldova a statutului de observator în cadrul acestei reuniuni economice. Evaluarea de către experţi, studierea tuturor proceselor economice şi integraţioniste de dezvoltare, incluse la momentul de faţă în agenda UEEA, cît şi modelarea unor eventuale beneficii pentru Moldova în cadrul participării la acestea în calitate de membru cu drepturi depline, au reprezentat doar o parte din activităţile la care au convenit părțile să fie coordonate în cadrul noului statut al ţării noastre în UEEA.