Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola.
Părțile au discutat mai multe subiecte de actualitate din politica internă și externă a țării. În special, au abordat subiectele privind eventuala modificare a sistemului electoral, recentele inițiative ale Partidului Democrat cu privire la așa-numita luptă cu „propaganda rusă”, legile cu privire la statutul Găgăuziei, progresele în reglementarea transnistreană.
Discutînd despre proiectul de modificare a legislației electorale,Președintele țării a reiterat faptul că propunerea privind trecerea la sistemul electoral mixt va fi susținută de parlamentarii din PSRM în plenul Parlamentului, iar în ce privește recomandările Comisiei de la Veneția, se va încerca să se țină cont de cele cu caracter juridic de îmbunătățire a proiectului propus. Totodată, Igor Dodon a afirmat că orice abordare politică din partea experților sau recomandare de acest gen, nu va fi luată în calcul.
De asemenea, șeful statului și-a exprimat profunda îngrijorare și indignare vizavi de inițiativa legislativă de limitare a libertății de exprimare sub forma, așa-numitei, lupte cu inventata “propagandă”. Peședintele țării a atenționat că nu e prima încercare de acest tip, dar că de fiecare dată aceste tentative au primit obiecții și critici serioase, atît pe intern, cît și din partea comunității internaționale, în special de la Comisia Europeană, care în mod clar și-a exprimat dezacordul în raport cu astfel de inițiative.
De asemenea, Igor Dodon a accentuat necesitatea urgentării aprobării celor trei legi care se referă la Autonomia Găgăuză și a specificat că personal va discuta cu deputații ca proiectele să fie adoptate de Parlament în cel mai scurt timp.
În ce privește subiectul transnistrean, Președintele Republicii Moldova a reiterat poziția comună la nivel de stat, dar și disponibilitatea de a soluționa în termeni restrînși o serie de probleme cu care se confruntă cetățenii noștri de pe ambele maluri ale Nistrului.