CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Federica Mogherini

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu doamna Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vice-președinte al Comisiei Europene.

Igor Dodon a apreciat buna cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Șeful statului a adus mulțumiri doamnei Mogherini pentru reacția promptă privind evenimentele legate de depășirea crizei politice în țara noastră, din iunie curent.

De asemenea, Președintele țării a subliniat că poziția comună a partenerilor externi în privința tranziției pașnice a puterii reprezintă o bună oportunitate pentru consolidarea democrației, implementarea reformelor, combaterea corupției, dar și pentru continuarea implementării Acordului de Asociere.

Totodată, oficialii au abordat procesul de reglementare a problemei transnistrene, menționînd impactul semnificativ al Uniunii Europene în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii și îmbunătăţire a vieţii oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

În aceeași ordine de idei Igor Dodon i-a comunicat doamnei Mogherini despre propunerea Ministrului Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, de a demara procesul lichidării munițiilor stocate în regiunea transnistreană. Șeful statului a menționat faptul că această idee a fost susținută de consilierul Președintelui SUA pentru securitatea națională, John Bolton, în cadrul vizitei sale recente la Chișinău.

La finele discuției, Președintele țării a reiterat că consensul marilor actori externi în privința Republicii Moldova ne oferă posibilitatea să promovăm o politică externă echilibrată în baza statutului de neutralitate și reieșind din interesele naționale ale Republicii Moldova.