CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comentariul Serviciului de presă al Președinției

Constatăm în mod repetat o reacție bolnăvicioasă a conducerii Parlamentului vizavi de eliberarea cetățenilor moldoveni, ținuți captivi trei ani de talibanii afgani.

De asemenea, suntem surprinși de abordarea absolut nejustificată și politizată a organelor de anchetă, care au anunțat că vor investiga implicarea în salvarea celor doi piloți moldoveni.

Eliberarea moldovenilor s-a produs cît de repede a fost posibil și ei se află acum în afara oricărui pericol și fericiți că în sfîrșit au scăpat de prizonierat. Dar, se creează impresia că eliberarea ostaticilor moldoveni a trezit gelozie, supărare și indignare, nu fericire printre unii reprezentanți ai statului și ai guvernării.

În pofida acestor reacții regretabile, reiterăm poziția șefului statului – vom interveni ori de cîte ori va fi nevoie să ajutăm cetățenii Republicii Moldova, indiferent unde se află aceștia, acasă sau în afara țării.

Potrivit Constituției Președintele Republicii Moldova este șeful statului și are atribuții consacrate în domeniul asigurării securității statului. Legislația națională îi oferă dreptul să poarte tratative şi să încheie tratate internaţionale, în numele Republicii Moldova, legate de asigurarea securităţii statului.

Asigurarea securiății statului presupune protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, precum și a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte.

În acest context Preşedintele Republicii Moldova exercită conducerea generală a activităţii de asigurare a securităţii statului şi este responsabil de starea securităţii statului în limitele atribuţiilor stabilite de legislaţie.