Mesajul Președintei Maia Sandu la depunerea jurământului Guvernului
Stimate domnule Prim-ministru, stimați miniștri, Aveți de administrat treburile țării într-o perioadă foarte dificilă, marcată de multiple crize. Așteptările oamenilor față de dumneavoastră și față de stat, în general, sunt foarte mari. Republica Moldova trebuie nu doar să reziste, ci trebuie să se dezvolte. Responsabilitatea noastră este să protejăm oamenii de crizele care ne afectează țara, dar și să investim în viitor. Sarcina noului Guvern este să ofere siguranță cetățenilor și să pună Republica Moldova pe un făgaș de reconstrucție și dezvoltare, în pofida crizelor.