CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Igor Dodon a participat la ședința fracțiunii parlamentare a PSRM

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la ședința fracțiunii parlamentare a PSRM. Șeful statului a solicitat o consultare cu socialiștii pe mai multe subiecte care îngrijorează cetățenii: lipsa acțiunilor și a rezultatelor în domeniul economic și social, creșterea îngrijorătoare a criminalității și o reducere dramatică a siguranței cetățenilor, reformarea justiției și modul în care poate fi consolidată stabilitatea politică în țară.

Familia Pascari din satul Suvorovca a primit sprijin din partea șefului statului

Președintele Republicii Moldova a aflat din presă despre cazul ieșit din comun care s-a întîmplat cu familia Pascari din satul Suvorovca, raionul Făleşti. Familia Pascari în care cresc 11 copii a ajuns în instanță, după ce autoritățile au cerut returnarea ajutorului social în valoare de 6.000 de lei, oferit anterior de către stat pentru tratarea uneia dintre fete care a fost internată în reanimare.

Igor Dodon a convocat o ședință de lucru privind problemele cu care se confruntă agenții economici transnistreni

În contextul discuțiilor pe care Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, le-a avut recent cu liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, șeful statului a convocat o ședință de lucru la care au participat consilierii prezidențiali Ion Chicu și Elena Gorelova, secretarul general adjunct al Aparatului Preşedintelui RM, Nicolae Posturusu, viceprim-ministrul, Vasilii Șova și viceguvernatorul Băncii Naționale, Ion Sturzu.