Președinta Maia Sandu a discutat despre parcursul european al Republicii Moldova cu fostul Cancelar german, Angela Merkel
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit astăzi la telefon cu fostul cancelar german, Angela Merkel.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit astăzi la telefon cu fostul cancelar german, Angela Merkel.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe lucrătorii medicali și pe farmaciștii din Republica Moldova cu ocazia zilei profesionale, marcată astăzi.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul comemorării a trei decenii de la luptele de pe platoul Varnița-Tighina. Acestea au început la 19 iunie 1992 și sunt considerate drept cea mai tragică pagină a războiului de acum 30 de ani de pe Nistru.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat astăzi un mesaj membrilor Parlamentului Republicii Moldova și Parlamentului României, în cadrul ședinței comune a celor două foruri legislative care se ține în aceste ore la Chișinău.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri seara la deschiderea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Marat Ghelman, manager de proiecte culturale din Muntenegru, originar din Chișinău.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, salută opinia Comisiei Europene, care a recomandat astăzi statelor membre ale UE să acorde țării noastre statutul de candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.