CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Laura Codruța Kövesi: „Funcționarea justiției și combaterea corupției rămân determinante pentru parcursul european al țării”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, aflată în prima sa vizită de lucru la Chișinău. Șefa statului a menționat, în cadrul întrevederii, că angajamentul cu care a venit în fața oamenilor - combaterea corupției - rămâne prioritatea echipei de guvernare.

Președinta Maia Sandu, la ceremonia de absolvire a promoției 2022 de la UTM: „Cererea pentru munca inginerilor va continua să crească, iar în Moldova vor exista numeroase oportunități de realizare profesională”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la ceremonia de absolvire a promoției 2022 de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Cu acest prilej, Președinta Maia Sandu și-a exprimat în fața a 831 de noi ingineri, convingerea că ingineria este un domeniu de perspectivă în Republica Moldova.

Relațiile bilaterale moldo-lituaniene, discutate de șefa statului cu Președinta Parlamentului lituanian și cu Prim-ministra țării

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această după-amiază, la Vilnius, întrevederi cu Viktorija Čmilytė-Nielsen, Președinta Seimas-ului lituanian, și cu Prim-ministra Ingrida Šimonytė. Discuțiile s-au referit la provocările politice, economice și de securitate cu care se confruntă statele noastre odată cu invazia rusă în Ucraina, la consecințele războiului, dar și la relațiile bilaterale moldo-lituaniene.