CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru la Tallinn: „Estonia este un prieten de nădejde și un susținător al parcursului european al Republicii Moldova, de la care avem multe de învățat"

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Tallinn, unde s-a întâlnit cu Președintele Alar Karis, Prim-ministrul Kristen Michal, Președintele Parlamentului Lauri Hussar și Ministrul Afacerilor Externe Margus Tsahkna. Șefa statului a avut, de asemenea, o întrevedere cu fostul Președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, și a participat la Conferința Lennart Meri.

Președinta a purtat discuții cu Gunther Krichbaum, ministru de stat pentru Europa în cadrul Ministerului Federal de Externe al Germaniei

Președinta Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, la Chișinău, cu Gunther Krichbaum, ministrul de stat pentru Europa în cadrul Ministerului Federal de Externe al Germaniei. În cursul discuțiilor au fost abordate relațiile bilaterale, asistența germană pentru dezvoltarea Republicii Moldova, sprijinul Germaniei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană precum și situația de securitate din regiune și evoluțiile geopolitice globale.

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu oficialii britanici Yvette Cooper, Secretarul afacerilor externe, și Richard Hermer, Procurorul General

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a primit vineri la Chișinău pe Secretarul pentru Afaceri Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Yvette Cooper, și pe Procurorul General britanic, Richard Hermer. Discuțiile au vizat consolidarea parteneriatului bilateral, securitatea regională și parcursul european al Republicii Moldova.

Șefa statului, la Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: „Extinderea Uniunii Europene și apărarea vieții democratice europene sunt unul și același act de rezistență”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a deschis astăzi Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată la Chișinău, unde a susținut un discurs despre responsabilitatea comună a statelor membre de a apăra democrația, pacea și securitatea, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a intensificării războiului cognitiv pe întreg continentul.

Maia Sandu, la Nisporeni: întâlniri cu cetățenii și autoritățile locale

Președinta Maia Sandu a efectuat astăzi o vizită de lucru la Nisporeni, unde s-a întâlnit cu cetățenii, a continuat dialogul despre siguranța copiilor în mediul online și a abordat, în cadrul unei ședințe cu primarii din raion, reforma administrației publice locale. La întrevederea cu locuitorii, Președinta Maia Sandu s-a referit la nevoile comunităților și la soluțiile necesare pentru dezvoltarea localităților și îmbunătățirea condițiilor de trai.