În cadrul vizitei în Armenia, Prima Doamnă a Republicii Moldova, Galina Dodon, împreună cu Prima Doamnă a Armeniei, Rita Sargsyan, au vizitat Centrul de hematologie „Profesorul R. Eolean”, unde sînt internați copii cu probleme de sănătate grave (oncologice, hematologice, etc.).
Doamnele au vizitat copiii internați în Centru, au discutat cu ei inspirîndu-le optimism și încredere, iar micii pacienți le-au dăruit oaspeților lucrări făcute de ei înșiși, au cîntat și și-au povestit dorințele pe care le-au scris și în scrisorile adresate lui Moș Crăciun.
Galina Dodon a menționat că a fost impresionată de această vizită și apreciază în mod deosebit activitatea personalului clinicii. Prima Doamnă a Republicii Moldova le-a urat tuturor copiilor să se facă bine cît mai curînd, iar personalului medical – multe succese.
De asemenea, doamnele au relatat despre acțiunile de caritate pe care le patronează. Astfel, doamna Rita Sargsyan a povestit despre istoria fondării organizației de binefacere armene „Dăruiește viață!”, a cărei Președinte de onoare este, care are drept scop oferirea ajutorului necesar copiilor cu maladii oncologice, hematologice ș.a. Doamnele au convenit asupra necesității unei colaborări în viitor pe filieră filantropică, inclusiv asupra eventualei asigurări a tratamentului în clinica armeană pentru pacienții din Republica Moldova, care se confruntă cu probleme oncologice, hematologice, etc.