Șeful statului împreună cu familia a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolia Moldovei. Această acțiune a întrunit participanți din toate colțurile republicii, inclusiv familii cu copii, multe dintre care cu cîte doi și mai mulți copii.
”Sînt convins că, anume acum, ca niciodată, trebuie să susținem valorile familiale în țara noastră, întrucît au apărut mai mulți doritori de a le distruge cu premeditare. Sînt foarte bucuros că această inițiativă vine din partea Bisericii – forța unificatoare a societății noastre”, a declarat Igor Dodon.
În context, Președintele țării a anunțat pe cei prezenți despre inițiativa pe care o va lansaîncepînd cu 15 mai, de Ziua Internatională a Familiei, care prevede ca fiecare familie în care se va naște al 4-lea, al 5-lea, al 6-lea copil și mai mulți, va primi din partea fundației Primei Doamne ”Din Suflet” cîte 4000 de lei.
Șeful statului a menționat că evenimentul de astăzi a demonstrat că familia și valorile tradiționale reprezintă un element spiritual de importanță majoră în viața cetățenilor noștri. ”Vom face tot ce ne este în puteri pentru a le susține și promova”, a specificat Igor Dodon.
Reiterăm că, astăzi la Comrat, mîine la Bălți și pe 15 mai la Chișinău, vor fi organizate un șir de acțiuni cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, iar în septembrie, în premieră, la Chișinău, sub egida Președintelui Republicii Moldova, va avea loc Congresul Mondial al Familiilor la care vor participa circa 2000 de persoane din peste 50 de țări, inclusiv Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, și un înalt reprezentant al Vaticanului.