Declaraţie-apel la încheierea mandatului Legislaturii a XX-a

Stimaţi concetăţeni!

Astăzi se încheie mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a, se încheie una dintre cele mai discreditate perioade din istoria parlamentarismului din Republica Moldova - o perioadă pe care trebuie s-o lăsăm trecutului şi să facem tot posibilul ca ea să nu se mai repete niciodată.

Chiar din primele zile ale activităţii sale, majoritatea parlamentară așa-zis proeuropeană, s-a poziționat ca una antipopulară, ghidându-se strict de interese partinice. Diferiți deputați transfugi (peste 1/3 din întreg corpul de deputați) și-au abandonat ideologia și promisiunile politice, ignorând voinţa şi aşteptările cetăţenilor care au votat pentru ei.

În patru ani, cei care au format coaliții parlamentare declarate proeuropene au instalat în funcţie trei guverne (Gaburici, Streleţ şi Filip) şi au acordat suport altor două guverne interimare (Gherman şi Brega). Știm cu toţii, că anume în această perioadă nu a fost soluționată problema restituirii banilor furați din sistemul bancar, ci din contra, miliardele de lei furate au fost puse pe spatele cetățenilor, Moldova și-a consolidat imaginea de cea mai săracă ţară din Europa, emigrația a atins cote catastrofale, iar conducerea politică și-a viciat relațiile cu marii actori politici internaţionali, inclusiv a promovat o politică externă rusofobă și iresponsabilă.

Pe durata ultimilor aproape doi ani, făcând uz de puţinele prerogative pe care le-am avut în calitate de Preşedinte al statului, am făcut tot posibilul ca să redresez situaţia politică, diplomatică, socială și economică din țară.

 

Astfel, în perioada menționată, instituția prezidențială a elaborat 76 de inițiative (proiecte de lege, programe, demersuri), care au reieşit strict din interesele cetăţenilor.

Printre acestea se numără:

-        abrogarea legii cu privire la „furtul miliarduluiˮ, prin care cetățenii au fost impuși să restituie banii furați din sistemul financiar-bancar;

-        plafonarea salariilor conducătorilor întreprinderilor de stat/autorităților de reglementare, a căror remunerare să nu depășească suma de două salarii medii de la întreprinderea pe care o conduc;

-        instituirea capitalului familial prin acordarea unui suport social sporit la nașterea fiecărui copil;

-        anularea majorării vîrstei de pensionare, indexarea pensiilor de două ori pe an şi majorarea acestora pînă la nivelul minim de trai, precum şi stabilirea unui termen minim garantat de primire a pensiei de către urmași în cazul decesului prematur al beneficiarului pensiei pentru limita de vîrstă;

-        interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul Republicii Moldova;

-        acordarea pachetului social pentru militarii Armatei Naționale și angajații Ministerului de Interne;

-        reducerea numărului deputaților în Parlament de la 101 la 71;

-        trecerea de la studierea disciplinei „Istoria Românilor” la „Istoria Moldovei”.

 

Zeci de proiecte de lege au intrat în circuitul legislativ, venind din partea Preşedinţiei, însă majoritatea acestora au fost avizate negativ de Guvern și/sau Legislativ, fără prezentarea argumentelor plauzibile în acest sens. În paralel, colegii din fracţiunea PSRM au venit cu sute de propuneri în Legislativ, pentru a schimba starea de lucruri dezastruoasă din ţară. Inclusiv, în repetate rânduri au fost înaintate moţiuni simple de demitere a miniștrilor incompetenți şi chiar moțiuni de cenzură privind demisia Guvernului.

Toate aceste propuneri au fost făcute reieşind din doleanţele cetăţenilor, cu care şi eu, şi colegii din PSRM, suntem într-o comunicare permanentă. De aceea, blocându-le, majoritatea parlamentară  şi Guvernul au sfidat nu doar Preşedintele ţării, ci sute de mii de cetăţeni şi chiar întreaga ţară.

 

Dragi compatrioţi!

În curând Parlamentul condus de majoritatea antipopulară a aşa-zişilor proeuropeni va pleca în istorie. Dar noi trebuie nu doar să petrecem acest Parlament pe ultimul său drum (dacă e să utilizez o expresie populară), ci şi să facem concluziile de rigoare. Iar cel mai important, e să ştim, în baza lecţiei triste oferite de actuala legislatură, să acţionăm astfel ca pe viitor să nu se mai repete situații similare.

Alegerile parlamentare din data de 24 februarie 2019 sunt o bună oportunitate pentru a aduce lucrurile pe un făgaş normal de dezvoltare. Noi, cetățenii stataliști și patrioți, suntem mai mulţi decât toţi eurounioniștii care doresc să folosească Parlamentul şi Guvernul în interesele lor înguste, de aceea trebuie să ne unim pentru a deveni şi mai puternici!

Împreună, cu gândul la salvarea Moldovei, vom învinge!

Datoria următoarei legislaturi este să asigure un prezent şi un viitor prosper tuturor cetățenilor și viitoarelor generații. Iată de ce următorul Parlament trebuie să aibă o altă majoritate și o altă abordare politică față de propria țară.

 

Aşa să ne ajute Dumnezeu!