CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Alocuțiunea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în ședința lărgită a Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice

Stimați șefi de stat și participanți la ședința Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice,

Înainte de toate doresc să vă felicit pe toți cei prezenți la reuniunea de astăzi cu ocazia aniversării a 5-a a Tratatului privind Uniunea Economică Eurasiatică, urîndu-vă mult succes  în realizarea  obiectivelor integrării eurasiatice.

A trecut un an de cînd Republica Moldova a obținut statutul de observator în cadrul  Uniunii Economice Eurasiatice, acesta permițîndu-ne să participăm la numeroase activități desfășurate în UEEA.

Reprezentanții noștri au participat la Săptămîna Euroasiatică, desfășurată la Erevan, la ședința grupului de lucru pentru interacțiunea cu Comisia Economică Euroasiatică, la ședințele Comitetelor consultative pentru politica macroeconomică și statistică. Desigur, am primit informații valoroase despre procesele de integrare, privind succesele, problemele și perspectivele dezvoltării Uniunii Economice Eurasiatice. Participarea țării noastre în calitate de observator ar putea fi mai eficientă dacă Guvernul Republicii Moldova s-ar fi implicat activ în acest proces. Dar din cauza situației politice interne legate de pregătirea și desfășurarea alegerilor parlamentare, noi am fost nevoiți să ne realizăm statutul de observator preponderent prin forțele echipei prezidențiale. Sînt convins că problemele noastre politice interne vor fi soluționate, iar noul guvern al Moldovei va coopera activ cu organele de lucru ale UEEA.

Țin să menționez că în anul 2018 schimburile comerciale ale Republicii Moldova cu țările Uniunii Economice Eurasiatice au crescut cu 10%, iar în ianuarie-martie curent - cu 3,4%. Aceștia sînt, în general, indicatori buni. În același timp, creșterea cifrei de afaceri a fost determinată, în principal, de creșterea importurilor din țările Uniunii Europene către Moldova. Importul de mărfuri din țările Uniunii Economice Eurasiatice în Moldova este de aproape trei ori mai mare decît oferta de produse moldovenești pe piețele țărilor UEEA. Aceste cifre arată că partenerii noștri sînt foarte activi în comerțul cu Republica Moldova, iar țara noastră nu își valorifică încă pe deplin potențialul de export, cu toate că acesta există.  În primul rînd, este vorba de un mare potențial de export al produselor agroalimentare.

Statutul de țară-observator ne permite să studiem mai bine cerințele de calitate a produselor, normele fitosanitare și alte standarde în vigoare în cadrul UEEA. Intenționăm să profităm la maximum de comerțul și cooperarea economică cu țările Uniunii Economice Eurasiatice.

Urmărim cu interes dezvoltarea proceselor de integrare în diferite sectoare și activitățile  desfășurate. Moldova ca țară-observator este interesată ca cetățenii și cercurile noastre de afaceri să poată primi informații din surse sigure și să participe direct la diferite dialoguri eurasiatice. De aceea, propun să desfășurăm unele acțiuni ale Comisiei Economice Eurasiatice la Chișinău.

Ar putea fi desfășurat un dialog cu reprezentanții comunității de afaceri din țările UEEA, la care să participe și oamenii de afaceri din Moldova.

De asemenea, ar putea fi organizat un forum privind interacțiunea Uniunii Economice Eurasiatice cu terțe țări cu care au fost semnate memorandumuri și acorduri. Din rîndul acestor țări fac parte Mongolia, China, Singapore, Peru, Vietnam, Grecia și multe altele. Cercul țărilor care cooperează și care doresc să coopereze cu UEEA se extinde. De aceea, schimbul de opinii, de experiență și perspective ale interacțiunii țărilor terțe cu Uniunea Economică Eurasiatică, în opinia mea, ar fi util tuturor părților la discuții, inclusiv reprezentanților din Moldova. Moldova este cunoscută pentru ospitalitatea sa și ea este pregătită să ofere o platformă pentru organizarea unui astfel de forum la Chișinău anul viitor. Sîntem dispuși să acceptăm contrapropuneri privind utilizarea platformei moldovenești pentru a discuta diverse aspecte ale integrării eurasiatice.

Vă mulțumesc pentru atenție.