CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, a transmis un mesaj Maiestăţii Sale Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei

MAIESTATE,

Cu prilejul Zilei Naționale a Regatului Suediei, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, Vă adresez cele mai sincere felicitări, însoțite de urări de pace și prosperitate pentru poporul suedez.

Cu această frumoasă ocazie, mă bucur să constat caracterul constructiv al cooperării moldo-suedeze, ceea ce îmi fortifică convingerea că parteneriatul dintre Republica Moldova şi Regatul Suediei va cunoaște și în continuare noi posibilități de dezvoltare, în spiritul prieteniei și a bunei înțelegeri.

În acest context, țin să exprim profunda gratitudine pentru asistența tehnică acordată țării mele în domenii prioritare – consolidarea democrației, protecția drepturilor omului, dezvoltarea economică, precum și încrederea  că Republica Moldova va putea beneficia și pe viitor de susținerea importantă oferită de Regatul Suediei.

Pentru Republica Moldova, anul curent are o valoare simbolică aparte prin marcarea a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Regatul Suediei, aniversare pe care o vom celebra pe 12 iunie. Acest eveniment constituie o oportunitate de a efectua bilanțul realizărilor înregistrate, dar și de a reînnoi angajamentele privind extinderea  și  aprofundarea  raporturilor  bilaterale.

Vă rog să acceptați, Maiestate, asigurarea înaltei mele considerații.