Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare domnului Borut Pahor, Preşedintele Republicii Slovenia

EXCELENȚĂ,

Cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Slovenia, permiteți-mi  să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de pace și prosperitate   întregului  popor  sloven.

Țin să remarc bunele relații de cooperare stabilite între statele noastre și să reafirm disponibilitatea țării mele de a intensifica raporturile bilaterale în diverse domenii de interes comun.

Totodată, doresc să exprim profunda recunoștință pentru susținerea politică și asistența acordate de Republica Slovenia în scopul realizării obiectivelor majore ale Republicii Moldova în materie de dezvoltare  și modernizare.

Împreună cu cele mai alese gînduri de sănătate și bunăstare, Vă rog  să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.