Președintele Republicii Moldova a adresat un mesaj de felicitare domnului Miloš Zeman, Președintele Republicii Cehe

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Cehe, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, am onoarea şi deosebita plăcere să Vă transmit sincere şi cordiale felicitări.

Folosind această frumoasă ocazie, doresc să îmi exprim aprecierea față de consolidarea mai dinamică și mai eficientă, din ultima perioadă, a relaţiilor bilaterale de prietenie şi cooperare.

Am convingerea că valorile comune ce leagă țările noastre vor crea noi premise pentru extinderea raporturilor de colaborare în diverse domenii. Republica Cehă a fost dintotdeauna un prieten şi susţinător al Republicii Moldova şi sînt sigur că tendinţa ascendentă a dialogului bilateral va fi păstrată, spre beneficiul ambelor popoare.

Dorindu-Vă sănătate deplină şi mult succes în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptați, Excelenţă, asigurarea distinsei mele consideraţii.