CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a adresat un mesaj de felicitare Domnului János Áder, Preşedintele Republicii Ungaria, cu ocazia Zilei Naţionale

EXCELENŢĂ,

Cu ocazia Zilei Naţionale a Ungariei, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, sincere felicitări și alese urări de pace şi prosperitate tuturor maghiarilor.

Sărbătoarea este un prilej aparte de a Vă aduce mulţumiri pentru întîlnirea cordială pe care am avut-o în cadrul vizitei mele din luna mai la Budapesta, dar şi pentru discuţia consistentă privind subiectele actuale de pe agenda relaţiilor noastre bilaterale.

Mă bucur să constat fortificarea parteneriatului dintre Republica Moldova şi Ungaria pe toate dimensiunile, fapt ce oferă premise pentru evoluţia ascendentă a raporturilor diplomatice şi culturale, precum şi pentru dinamizarea acţiunilor de colaborare economică, în beneficiul cetăţenilor ambelor state.

Dorindu-Vă succes în exercitarea mandatului Dumneavoastră de mare responsabilitate, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea înaltei  mele  consideraţii.


          IGOR  DODON