EXCELENȚĂ,
Sînt bucuros să Vă adresez sincere și cordiale felicitări cu ocazia învestirii în funcția de Președinte al Federației Ruse.
Ați fost învestit în funcția supremă din Federația Rusă în conformitate cu mandatul pe care vi l-a încredințat poporul. Sînteți simbolul renașterii și al transformării Rusiei, care, în mare măsură, datorită eforturilor depuse de Dumneavoastră, și-a recîștigat statutul de lider mondial.
În vremurile de astăzi, deloc simple, dirijată de Dumneavoastră, Rusia conduce lupta pentru edificarea unei ordini mondiale democratice și juste, în care țările suverane își construiesc relațiile nu pe principiile dominare-supunere, ci pe cele de parteneriat echitabil și de respect reciproc.
Țările și popoarele noastre sînt legate prin credință ortodoxă comună, valori comune, multe secole de istorie comună și luptă comună împotriva invadatorilor. Timp de peste 26 de ani de independență, Federația Rusă este partenerul strategic principal al Republicii Moldova. Poporul nostru apreciază prietenia cu Rusia, punînd mare preț pe ea.
Vă sînt profund recunoscător pentru realizarea unor acorduri comune care au facilitat viața a sute de mii de cetățeni moldoveni, care locuiesc și muncesc pe teritoriul Federației Ruse. Vă asigur că voi depune toate eforturile pentru ca relațiile de parteneriat dintre țările noastre să fie nu doar menținute, ci și consolidate.
Vă doresc din toată inima multă sănătate și noi realizări în funcția de Președinte al Federației Ruse.