Necrolog EFIM JOSANU (20 martie 1947 - 28 ianuarie 2021)

Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în eternitate a celui care a fost Efim Josanu - jurnalist, scriitor și Om de excepție al Cetății. Pasiunea sa pentru sport și pentru promovarea acestuia s-au împletit perfect cu excepționalele competențe jurnalistice, obținute la Secția de ziaristică a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova.

Perioada 1971-1993, când a activat în cadrul Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune, este una de referință atât pentru instituție, cât și pentru generațiile de tineri jurnaliști care au avut privilegiul să lucreze cu Efim Josanu - comentator și realizator de emisiuni cu tematică sportivă, scenarist, realizator şi prezentator al mai multor programe de actualități și de divertisment.

Talentul scriitoricesc al lui Efim Josanu și pasiunea pentru sport s-au materializat în volume ca Entuziaști ai sportului, Erupții în craterul „Azteca”, Televiziunea ca o provocare, A fi, Cum poți deveni rege ș.a. Iar pentru documentarul Vive le sport, Efim Josanu - autor și realizator - a fost premiat la Festivalul de filme documentare din Berlin, în 1991.

Efim Josanu s-a implicat activ și în mișcarea de renaștere națională. Devine președinte al nou-formatului Comitet Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova, funcție în care și-a câștigat un profund respect acasă, dar și în fața partenerilor internaționali. A continuat să fie președintele de onoare al CNOS până în ultima zi de viață.

Model de profesionalism pentru tinerele generații de jurnaliști, model de civism și implicare în anii de renaștere națională, model de corectitudine și echidistanță în activitatea la Televiziunea Națională - așa va rămâne Efim Josanu în memoria noastră.

Exprimăm sincere condoleanțe rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut.