CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite

New York, 22 septembrie 2021

Stimate domnule Președinte al Adunării Generale a Națiunilor Unite,

Stimate domnule Secretar General al Națiunilor Unite,

Distinse doamne, distinși domni,

Acum câteva săptămâni, țara mea, Republica Moldova, a sărbătorit cea de-a 30-a aniversare de la proclamarea Independenței sale. Vreau să folosesc această ocazie și să-mi felicit încă o dată concetățenii pentru această etapă importantă pentru noi toți! Împreună, am ales democrația și libertatea în locul corupției și al capturării statului. Și este o mare onoare pentru mine să mă adresez astăzi, în numele lor, acestui for de nivel înalt al ONU.

Multe voci susțin că multilateralismul nu mai este relevant în zilele noastre. Că nu mai putem lucra eficient împreună pentru contracararea provocărilor globale - și asta deoarece privim prea mult spre interior, ca urmare a propriilor noastre probleme copleșitoare. Totuși, lumea noastră se confruntă cu provocări extraordinare atât ca mărime, cât și ca esență. Și acestea, sunt convinsă, pot fi soluționate doar împreună.

Majoritatea provocărilor globale de astăzi se revarsă peste granițele naționale, întrucât lumea noastră este mai interconectată ca niciodată. Pandemia Covid-19, schimbările climatice, provocările de securitate internațională în creștere și fragilitatea ordinii bazate pe reguli internaționale - toate ne obligă să muncim în comun în căutarea unor soluții durabile. Aceste probleme nu pot fi rezolvate în mod individual. Avem nevoie de eforturi internaționale autentice și concertate pentru a oferi soluții cu adevărat durabile pentru viitorul nostru.

Țara mea se confruntă direct cu unele dintre aceste provocări. Și astăzi eu stau în fața dumneavoastră pentru a transmite disponibilitatea noastră de a lucra cu instituțiile ONU și cu comunitatea internațională pentru a găsi soluții durabile la aceste provocări, care ne afectează în mod atât colectiv, cât și individual.

Permiteți-mi să trec, pe rând, peste aceste patru provocări.

Prima. Nu există nicio îndoială că pandemia Covid-19 a fost, până acum, cea mai mare provocare a generației noastre. Ca și majoritatea altor state, Republica Moldova a fost puternic lovită de pandemie. Dar propria noastră experiență de a face față crizei a fost plină de speranță și de recunoștință. Recunoștință pentru imensul efort global de solidaritate, care a sprijinit munca țării mele de a opri virusul. Și speranța că solidaritatea ne poate face pe toți mai rezistenți.

Datorită partenerilor noștri externi, concetățenii mei au putut să înceapă vaccinarea deja în luna martie, iar acum avem o cantitate suficientă de vaccinuri pentru cetățeni. Sistemul nostru de sănătate a primit un sprijin internațional important. Aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi Uniunii Europene și statelor sale membre, Organizației Mondiale a Sănătății și întregii familii ONU, precum și tuturor prietenilor și partenerilor noștri pentru ajutorul lor continuu în lupta împotriva acestei pandemii la nivel mondial. Pe măsură ce mai multe țări au acces la vaccinuri, sarcina noastră cea mai importantă este să promovăm imunizarea, să ne relansăm economiile și să ne redeschidem societățile. Acest lucru poate fi realizat doar printr-un efort colectiv.

A doua - schimbările climatice. O altă provocare majoră cu care ne confruntăm cu toți și ale cărei consecințe le trăim chiar acum, pe măsură ce vorbim - vreme extremă, temperaturi-record, inundații care afectează fiecare țară. Pentru Republica Moldova, schimbările climatice înseamnă secete severe la fiecare câțiva ani, culturi distruse și mijloace de trai ale oamenilor pierdute.

Amprenta lăsată de Republica Moldova în fenomenul schimbărilor climatice a fost una scăzută și ne angajăm să o menținem astfel. Deoarece încercăm să ne modernizăm economia, ne angajăm să facem acest lucru într-un mod durabil. Extinderea pădurilor, trecerea la o economie verde și circulară, promovarea energiei curate, conservarea resurselor de apă și a terenurilor, promovarea unei producții și a unui consum responsabil și durabil este calea noastră de urmat.

A treia - securitatea internațională. Vedem din ce în ce mai multe crize de securitate care apar în diferite părți ale planetei, iar într-o lume interdependentă, precum e cea în care trăim astăzi, replicile lor pot fi resimțite pe tot globul. Când ne referim la regiunea noastră, suntem serios preocupați de deteriorarea situației de securitate din zona Mării Negre.

Aici aș dori să subliniez încă o dată că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace. Rămânem ferm dedicați identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a țării noastre, soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană - o problemă urgentă pentru țara mea.

În spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova și al dreptului internațional, aș dori să reiterez că poziția noastră cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunității internaționale în acest demers.

Eroziunea democrației și încrederea tot mai scăzută în stat, produsă de aceasta, este o altă provocare globală importantă pe care aș dori să o abordez. Acest aspect este deosebit de relevant pentru țara mea. Democrația rămâne idealul nostru universal și o valoare de bază pentru statul nostru. Reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, curățarea statului de interese financiare private și furnizarea de servicii publice de calitate este piatra de temelie a progresului și a modernizării democratice a Republicii Moldova.

Democrația este amenințată de mai mulți factori. Unul dintre aceștia este răspândirea dezinformării. Deși noile platforme de social media au reprezentat un instrument important pentru mobilizarea și diseminarea practicilor democratice în multe regiuni ale lumii, tot ele sporesc și dezinformarea care, în cele mai proaste scenarii, poate perturba serios procesele democratice-cheie, cum ar fi alegerile. Avem nevoie de o conversație globală la acest subiect și avem nevoie să căutăm împreună soluții concrete pentru pericolele pe care dezinformarea le reprezintă la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli.

Un alt factor care erodează democrația este corupția. Corupția subminează încrederea oamenilor în statele lor. Deși nicio țară nu este scutită de aceasta, corupția afectează în mod disproporționat statele sărace. Ea face statul și instituțiile sale mai slabe, mai vulnerabile și mai puțin stabile.

În trecutul recent, corupția a transformat Moldova într-un stat capturat. Corupția a devenit o amenințare la adresa democrației și a securității noastre naționale. Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre înainte de a-i depune în străinătate. Am reușit să dărâmăm aceste regimuri corupte, iar acum sarcina noastră principală este să ne consolidăm justiția și sistemele de aplicare a legii. Ne-am angajat să facem acest lucru, însă rezolvarea unui capăt al problemei nu face ca problema să dispară.

Un sistem, în care infractorii extrag bogăție și active din țări cu instituții slabe, stochează acest capital în off-shore-uri și apoi își găsesc un refugiu sigur în alte state este și nedurabil, și nedrept. Elaborarea unor reguli internaționale care să asigure recuperarea activelor ar putea aduce mai multă echitate pe scena globală și ar face dreptate statelor mai slabe.

Ca și comunitate internațională, trebuie să proiectăm, să punem în aplicare și să monitorizăm riguros sistemele pentru a promova transparența și răspunderea internațională. Să ne unim eforturile pentru a combate spălarea banilor și a investiga fluxurile financiare ilicite. Să folosim mai bine instrumentele de confiscare a activelor și să lucrăm împreună pentru a suprima criminalitatea organizată. Amploarea acestei provocări este atât de mare, încât avem nevoie de implicarea serioasă a tuturor actorilor internaționali și naționali. Avem nevoie de un răspuns colectiv eficient pentru a proteja democrația.

Domnule Președinte,

Împreună, putem propune soluții mai bune și mai durabile pentru provocările globale. Și acestea ar trebui să fie, înainte de toate, orientate spre cetățean.

La alegerile de anul trecut, cetățenii Republicii Moldova au spus clar că țara noastră poate reuși. În ciuda numeroaselor obstacole, oamenii au continuat să lupte neobosit pentru tânăra noastră democrație, pentru viitorul nostru european.

Cu un mandat puternic pentru schimbare, începem să curățăm statul de corupție. Reformăm sectorul justiției. Lansăm construcția semnificativă a infrastructurii. Lucrăm la conectarea Moldovei cu restul Europei prin poduri, rețele îmbunătățite de cale ferată, interconexiuni de electricitate și gaze. Suntem parte a zonelor de liber schimb atât cu UE, cât și cu vecinii noștri din Est. Și unora, și celorlalți le putem oferi oportunități de afaceri excelente. Avem o populație foarte educată și muncitoare. Devenim un loc bun pentru investiții. Avem planuri ambițioase de digitalizare a economiei și a sectorului public. Protejarea mediului este o parte centrală a procesului nostru de reformă. Cu doar un an în urmă, acestea erau doar speranțe. Astăzi, începem să transformăm aceste speranțe în realitate.

Onorată audiență,

Venim cu toții din locuri diferite și avem agende naționale diferite, însă viețile noastre sunt interconectate. Iar provocările globale, la care m-am referit, ne aduc mai aproape ca niciodată. Complexitatea lor poate fi depășită doar prin eforturi colective de a căuta soluții durabile. Astfel de soluții sunt mai ușor de găsit în lumea de astăzi, deoarece avem la dispoziție nu numai minți minunate, ci și instrumentele necesare.

Salutăm Raportul Secretarului General al ONU privind „Agenda noastră comună” - un plan orientat spre viitor, pentru o cooperare globală consolidată care să abordeze în mod eficient provocările comune.

Doar prin solidaritate și o cooperare internațională mai strânsă noi, statele membre ONU, vom putea depăși provocările actuale și emergente, și vom atinge viziunea pentru o lume în care oamenii trăiesc în pace și prosperitate, în armonie cu natura.

Vă mulțumesc.