EXCELENŢĂ,
Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Kazahstan, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai sincere și cordiale felicitări, împreună cu urări de pace și prosperitate continuă pentru întreg poporul kazah.
Am ferma convingere că relațiile tradiționale de prietenie și bună înțelegere existente între Republica Moldova și Republica Kazahstan vor contribui și pe viitor la dezvoltarea și extinderea cooperării bilaterale, în beneficiul ambelor noastre țări și popoare.
Dorindu-Vă multă sănătate și noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.