Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Irlandei, Michael D. Higgins

EXCELENŢĂ,

Ziua Naţională a Irlandei îmi oferă deosebita plăcere de a Vă adresa, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, cele mai sincere felicitări şi urări de pace şi prosperitate pentru poporul irlandez.

Profit de această frumoasă ocazie pentru a menționa cu satisfacție caracterul dinamic și ascendent al relațiilor moldo-irlandeze, care s-au dezvoltat constant pe parcursul anilor. Având în vedere obiectivul strategic al Republicii Moldova – integrarea în marea familie europeană, țara mea a beneficiat de susţinere constantă din partea Irlandei în vederea consolidării instituţiilor democratice şi asigurării creşterii economice. Am certitudinea că Irlanda va rămâne și pe viitor un partener de încredere al Republicii Moldova, în promovarea cu succes a agendei de aliniere la standardele comunitare.

Totodată, îmi exprim ferma convingere că raporturile bilaterale se vor aprofunda în continuare sub semnul armoniei și al stabilităţii, în beneficiul statelor noastre.

Dorindu-Vă multă sănătate și noi succese în activitate, Vă rog să acceptaţi, Excelență, asigurarea distinsei mele consideraţii.