EXCELENȚĂ,
Am deosebita plăcere de a Vă transmite atât în numele meu, cât și al poporului Republicii Moldova, cele mai sincere felicitări cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Finlanda, urându-Vă sănătate, iar tuturor cetăţenilor finlandezi – prosperitate și progres.
Folosesc frumoasa ocazie pentru a evidenția caracterul dinamic şi constructiv al cooperării moldo-finlandeze. În acest sens, menționez că nu doar sprijinul politic, dar și asistența, acordate de Republica Finlanda în implementarea proiectelor de modernizare în domenii de interes comun, au facilitat avansarea dialogului cu Uniunea Europeană la un nivel nou de asociere politică şi integrare economică. De asemenea, îmi exprim deplina încredere că bunele relaţii de colaborare dintre țările noastre vor continua să se dezvolte și să se întărească.
Profitând de acest prilej, țin să reiterez dorința fermă a Republicii Moldova ca, prin strânsă cooperare, să contribuim la crearea unui spațiu cât mai cuprinzător de prosperitate și stabilitate în beneficiul ambelor popoare. Am certitudinea că aspirațiile europene ale ţării mele, determinarea de a realiza agenda de reforme, precum şi relaţiile bilaterale excelente vor fi un îndemn ca Republica Finlanda să susţină şi în continuare apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Vă rog să acceptați, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii.
Excelenţei Sale
domnului Sauli Niinistö,
preşedinte al Republicii Finlanda