Mesajul de condoleanțe transmis de preşedintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev

EXCELENȚĂ,

Cu adâncă tristeţe am aflat vestea încetării subite din viață a lui Jelio Jelev, primul Președinte postcomunist al Republicii Bulgaria, cel care a contribuit esențial la inițierea și promovarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre statele noastre.

Politician de renume, în țara sa – simbol al luptei pentru libertate și democrație, precum și promotor al căii europene pentru Republica Bulgaria, Jelio Jelev va rămâne în memoria generațiilor drept una dintre cele mai importante personalități ale istoriei contemporane a Bulgariei.

În numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, doresc să transmit cele mai sincere condoleanţe şi profunde regrete familiei Jelev.