CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare domnului Rumen Radev, Preşedintele Republicii Bulgaria

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul aniversării a 140-a a Republicii Bulgaria – Ziua Eliberării, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai cordiale felicitări, însoțite de sincere urări de pace și prosperitate pentru întreg poporul bulgar.

De-a lungul timpului, Republica Bulgaria a fost și continuă să fie un partener de încredere pentru țara mea și, în același timp, un exemplu de consolidare a independenței statale și a valorilor democratice.

În context, țin să Vă doresc succese în exercitarea de către Republica Bulgaria a președinției Consiliului Uniunii Europene, precum și să-mi exprim convingerea că relațiile de cooperare moldo-bulgare vor  continua  să  se  dezvolte  în  beneficiul  ambelor  noastre  state.

Reiterîndu-Vă cele mai alese gînduri de sănătate şi bunăstare, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.